Claudia TĂNĂSESCU

pentru mine fotografia înseamnã a fi martor la minunea lumii…

Nume: Claudia Tănăsescu

Ocupatie: In prezent lucrez ca librar si de-a lungul anilor am avut joburi foarte diferite. Am lucrat in administratia publica si in institutiile uniunii europene, in dezvoltare comunitara, in IT, in customer support, in traduceri, in bar, am distribuit pliante in cutiile postale si am facut voluntariat. Cu toate ca aceste joburi nu m-au definit neaparat, cred ca mi-au oferit multe oportunitati de a cunoaste lucruri, oameni si medii noi, de a invata multe despre mine si chiar despre ce NU imi place sa fac, si pana la urma acestea au fost si sunt o sunt enorma de inspiratie pentru… fotografie si scris, adica activitatile care m-au insotit in mod constant de-a lungul anilor (deci cred asta ar fi ocupatia mea). Fiecare bucata din puzzle-ul vietii noastre nu are sens decat privita in ansamblul imaginii vesnic in constructie si deconstructie, pe care o improvizam de-a lungul anilor.

Despre proiect, despre mine:

Pe scurt, descrierea mea ar fi: Eu sunt Claudia si iubesc fotografia.

Iar varianta lunga: Iubesc fotografia si scrisul, calatoriile relaxate, cartile care ma scutura, sa uit de mine cand dansez, sa cant la chitara (desi nu prea stiu, cum nu stiu nici sa dansez :), sa ascult si sa spun povesti, yoga, prietenii, ceata, linistea, sinceritatea (cu mine si cu altii), sunetul ploii, sa ma uit la nori, sa ma joc, sa descopar (lumea dinauntru si dinafara), sa reusesc sa fac ceva de care mi-e frica, vrabiile, sa ajut pe cineva, sa ma trezesc dimineata in cort si sa miroasa a padure de brazi si a roua, sa fac cadouri surpriza, singuratatea linistita, melancolia de toamna pe care o simt si vara, emotiile exprimate, conversatiile adevarate, imbratisarile, sa urc pe munte, sa merg cu bicicleta, sa nu fac nimic deosebit si sa fiu linistita, sa port flori in par, sa rad pana ma dor obrajii..si imi plac descrierile lungi (dar asta v-ati dat seama deja).

Eu eram unul dintre copiii aceia care intreaba vesnic si exasperant de ce si inca mai cred si acum ca “de ce fac asta?” este o intrebare la care merita sa cautam un raspuns sincer.

Asa ca de multe ori ma intreb de ce fotografiez? De ce as mai adauga si eu la cantitatea enorma de imagini cu care suntem bombardati in fiecare zi? Raspunsul meu este oarecum egoist: pentru ca nu pot sa NU fotografiez. Pentru ca atunci cand pun aparatul foto la ochi uit de mine, ies din cadrul restrans al experientelor si timiditatii mele si ma conectez la lume, cu tot ce are sa-mi ofere (desi cred ca fac asta si fara aparat). Dar in principal pentru mine asta inseamna fotografia: a privi cu atentie, a fi martor la minunea lumii, chiar si atunci cand nu este frumoasa, si a o impartasi cu ceilalti privitori. De fapt, pentru mine cel putin, fotografia si scrisul sunt doar niste instrumente, nu un scop in sine. Instrumente de cunoastere…de sine, in primul rand, si implicit a lumii, ca oglinda a noastra.