Codrina SITEANU-STOIANOV

“îmi doresc să pot dansa și la 120 de ani”

Ocupație: Economist

Despre mine, despre proiect:

Sunt un om obișnuit, dar cu vise, ambiții, dorințe și iubiri mai puțin obișnuite.

Iubesc dansul în toate formele lui, și îmi doresc să pot dansa și la 120 de ani. Și pentru că se zice că la început dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce ești, dansând de aproape 22 de ani, am avut ocazia să împărtășesc și cu alții o parte din cunoașterea dobândită: am inițiat în dans (vals vienez) câteva perechi de viitori miri, l-am asistat în predare pe Florian Popa la cursuri de tango argentinian pentru începători în cadrul școlii Tango Embrace etc.

Iubesc majoritatea sporturilor pentru că te provoacă să fii în fiecare zi mai bun decât ai fost ieri.

Iubesc oamenii care vor mai mult (să învețe, să facă, să dăruiască, să aducă valoare timpului), care învață încontinuu, care sunt tot mai buni pe zi ce trece.

Iubesc muzica (în special cea pe care se poate dansa).

Iubesc natura.

Iubesc conversațiile din care învăț câte ceva.

În cadrul proiectului Support Art îl voi asista pe Andrei Purdea în dansul West Coast Swing, un dans pe care Andrei, prin entuziasmul lui, m-a făcut să-l îndrăgesc din prima clipă.

Citate care mă definesc:

“Fiecare om îmi este superior într-o anumită privință. În acea privință învăț de la el”

“Stai deoparte de oamenii care iți iau în râs ambițiile. Oamenii mărunți mereu fac asta, în schimb cei mari te fac să crezi că și tu poți ajunge mare”. – Mark Twain

“Pentru cei mai mulți dintre noi, marele pericol nu este că țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim prea jos și reusim – Michelangelo”

“Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi”. – Jeremy Schwartz

“Cele mai importante lucruri in viață nu sunt lucruri” – Anthony D’Angelo


“Viața nu înseamnă să aștepți ca furtunile să treacă… Ci să înveți să dansezi în ploaie”