Diana STOICA

Poi-urile, au devenit modalitatea mea de a evada, în “zbor”…

Ocupație: elev

Despre mine, despre proiect:

De când eram mică, îmi doream să pot zbura. Imi doream să am aripi, astfel încât să simt că mă pot înalţa. Nu ştiam dacă am să reuşesc vreodată. Vreme indelungată, am “prins aripi” în cadrul unei rubrici de la Radio Timişoara şi am aflat că poţi zbura cu imaginaţia, oriunde iţi doreşti. Mai târziu, am continuat colaborarea cu doamna Labadi Megyes Eva, care m-a distribuit în numeroase spectacole de teatru. Întâmplarea a făcut că am învaţat cu adevărat să zbor. Poi-urile, au devenit modalitatea mea de a evada, în “zbor”, într-o lume in care mişcarea, liniştea interioară și concentrarea fac ca orice vis să pară posibil. Chiar şi să cred că am aripi cu adevărat.

Nu aş putea spune că sunt “profesionistă”, ii admir pe cei care deţin arta mânuirii poi-urilor mai profund decât mine, insă, ca şi autodidact în ceea ce mă priveste, am participat în spectacole, în care am simţit că și ceea ce pot face eu contează, astfel încât cei care mă privesc să primească o parte din zborul meu.

Intenţia mea este de a-mi perfecționa tehnica, de a mânui poi-urile, flag-urile, chiar săbiile sau focul cu mişcări spectaculoase, astfel încât să pot să ofer un spectacol interesant, plăcut si captivant celor care mă urmăresc. Deşi pare o mişcare uşoară, mânuirea poi-urilor implică destul de multă forţă fizică, capacitate de concentrare dar și dexteritate și supleţe.

Am acceptat invitaţia de a participa la festivalul Support Art pentru a avea plăcerea de a impărtăşi și cu alţii tehnica mânuirii poi-urilor, de a cunoaşte persoane talentate pentru care arta înseamnă şi bucuria de trăi momente frumoase.

În cadrul festivalului, voi avea reprezentaţii de mânuire a poi-urilor, flag-urilor şi chiar a focului. Vă astept pe toţi, e atât de frumos să iţi poţi imagina ca zbori. Putem invăţa impreună!