Maria TÎRTEA

…în braţele tangoului argentinian m-am îndrãgostit…

Nume: Maria Tîrtea

Ocupatie: inginer constructor

Despre mine, despre proiect:

 Ingineria nu a fost punctul meu forte în lista preferinţelor.

“ - Ce-ţi doreşti să te faci când o să fii mare?”

“ – Dansatoare (dacă se putea ca Shirley Temple cu tot cu rochiţe şi pantofi)”.

Nu am primit nici poante, nici lecţii de balet nu am luat. Primul contact conştient cu lumea dansului a fost cu dansul de societate unde, la câte fete erau în sală, nu am avut partener şi a trebuit să fiu eu băiatul. Mi-am purtat pantofii roşii cumpărati de mama la spectacol dar eram “băiat”. Am crescut şi m-am făcut inginer constructor.

Am căutat dansul în facultate, am făcut câteva ore de balet (noroc cu Antonia care m-a luat de mână) ca să văd ce am pierdut (o lume!, mi-am zis atunci). Universul, în croiala vieţii mele, m-a adus la salsa care m-a pus în braţele tangoului argentinian. M-am îndrăgostit, am rămas îndrăgostită şi am ajus să-l iubesc şi să nu pot trăi fără. Fiecare dintre noi are povestea lui cu Tangoul: el te cheamă şi nu-ţi mai dă drumul. Eu l-am găsit, sau mai bine spus el m-a găsit pe mine, în Atena, unde am dansat prima oară tango argentinian. De aici s-a schimbat totul! L-am căutat acasă şi nu l-am găsit! Nu se dansa în Timişoara… dar se dansa în Bucuresti şi în Braşov. Povestea e lungă, cu fire subţiri ce leagă oamenii între ei şi-i aduce aproape. Nana, mentorul meu, mi-a venit “trimisă” să-mi deschidă uşa către lumea pasiunii. Patru ani au trecut de atunci si nu a trecut o zi în care să nu doresc Tango!

“Dacă iţi trebuie, iţi faci!” – De aici a pornit ideea Tangoului în Timisoara şi care, în timp a dus la constituirea Asociaţiei Tango Timişoara şi a Şcolii de tango argentinian Timişoara.

De ce continui? Pentru că fericirea pe care o ai atunci când imbrătişezi un om este fară preţ. Este alegerea de a-ţi încredinţa inima celuilalt, fără mască, fără Eu-ul de inginer.

 Dansez şi predau Tango Argentinian în Timişoara şi “îmbuteliez emoţii” împreună cu prieteni dragi care, dincolo de a fi „doctoriţă, om de teatru, IT-ist, jurnalist”, au găsit loc de răgaz şi împlinirea unei dorinţe.

Am rămas la pantofii roşii fără regrete. Am ales să fiu eu partenerul şi să am o parteneră, domnişoara doctoriţă, Andra.

Ingineria a rămas la: “1+1=1″ (sau poate “1/2+1/2=1″?)